Sezonul 3 Fragbite Masters

Se apropie cel de-al treilea sezon Fragbite Masters, iar de această dată el va include și un turneu de CS:GO cu 16 echipe de top. Competiția se va desfășura în perioada 22 septembrie – 9 noiembrie, așa că fanii de CS:GO se pot aștepta la cel puțin o lună de acțiune.

12 echipe au fost invitate invitate, celelalte patru urmând să fie desemnate prin intermediul unor calificări care vor începe luni, 22 septembrie la ora 20:00.

Întregul turneu va avea 22 de zile de transmisiuni CS:GO, totul culminând cu finalele LAN de pe 8 și 9 noiembrie.

Vă recomandăm așadar să urmăriți cel de-al treilea sezon Fragbite Masters pentru a urmări în acțiune unele dintre cele mai bune echipe de CS:GO.

La Mulți Ani CS:GO!

CS:GO a mai împlinit un an! Comunitatea de CS:GO a fost incredibil de ocupată în acest an, creând conținut ce a variat de la hărți la arme și generând cele mai mari fonduri de premiere din istoria Counter-Strike.

Susținerea voastră a dus săptămâna trecută la stabilirea unui nou record în cadrul campionatului de CS:GO ESL-One Koln Cologne 2014, când peste 409,000 de spectatori au urmărit marea finală, milioane de spectatori vizionând meciurile pe toată durata evenimentului.

A venit timpul să sărbătorim. Iar cel mai frumos mod prin care ne poți ajuta e să-ți iei prietenii și să le arăți cum să se joace!

Aceștia sunt campionii ESL One Koln 2014

Felicitări jucătorilor echipei Ninjas in Pyjamas pentru câștigarea campionatului de CS:GO ESL One Koln 2014. Aceștia au plecat acasă cu 100.000 de dolari din fondul de premiere în valoare totală de 250.000 de dolari. Ninjas in Pyjamas a câștigat cu scorul general de 2-1 în fața celor din Fnatic, în una din cele mai intense și urmărite finale din istoria jocului.

Dacă ați ratat vreunul din meciuri sau vreți să vedeți cele mai spectaculoase faze, puteți descărca reluările din secțiunea ESL One Koln 2014 din meniul VIZIONEAZĂ.

Dorim să mulțumim tuturor echipelor, organizatorilor ESL și mai ales comunității de Counter-Strike pentru realizarea și susținerea acestui turneu.

ESL One Köln 2014 – Ultima zi

Totul se va încheia azi. Au mai rămas patru echipe, însă numai una va deveni campioana turneului de CS:GO ESL One Köln 2014.


Semifinalele vor începe la ora 10:00, urmate de Marea Finală la ora 16:00.

Urmărește meciurile pe GOTV sau pe twitch.tv cu un cont de Steam conectat și vei avea șansa de a primi un pachet de suveniruri pentru comemorarea turneului.

De asemenea, îți poți susține echipa preferată cumpărând capsule ESL One Köln 2014 – Legende sau Pretendenți – ce sunt disponibile în magazinul Steam.

Finala Sezonului 16 ESEA

În acest weekend se va desfășura finala Sezonului 16 ESEA, unde echipe de CS:GO din întreaga lume vor concura în Dallas, Texas pentru un fond de premiere de 85.000 de dolari.

Turneul va fi transmis online pe parcursul întregului weekend, așa că nu rata niciun moment! Citește programul complet și află când vor începe următoarele meciuri.