Câștigătorii campionatului major IEM Rio
2022.11.15 -
În ultimele două săptămâni, Rio de Janeiro a devenit centrul atenției pentru Counter-Strike, timp în care cele mai bune 24 de echipe s-au luptat pentru a câștiga campionatul major IEM Rio. În urma acestei lupte pentru titlul de campioni a triumfat echipa Outsiders care a câștigat finala împotriva echipei Heroic pe hărțile Mirage și Overpass, iar astfel a câștigat primul său campionat major!
Pentru a sărbători noii noștri campioni, lansăm astăzi capsula cu autografele campionilor, aceasta conținând autografele jucătorilor FL1T, fame, Jame, n0rb3r7 și Qikert sub formă de abțibilduri de hârtie, sclipitoare, holografice și aurii.
O nouă cale către campionatele majore
Începând cu campionatul major Paris 2023, vom schimba modul în care invităm echipele să participe la competițiile regionale de calificare.
Înainte, echipele care participau la competițiile regionale de calificare erau fie invitate direct, fie se calificau în urma unui turneu deschis de calificări. Pentru Paris, câteva echipe care nu sunt invitate direct nu vor mai fi nevoite să participe la turneele deschise de calificare, deoarece acestea au avut parte de un parcurs remarcabil în cadrul competițiilor organizate de Valve și de către terți, iar acestea vor fi invitate direct la un turneu închis de calificare. În turneul închis, aceste echipe vor concura împotriva echipelor care avansează din turneul deschis de calificare.
În săptămânile următoare urmează să dezvăluim mai multe informații despre această procedură nouă.
Felicitări echipei Outsiders! Ne vedem la Paris!