Ştiinţa Detaliilor

Jucătorii de Counter-Strike trebuie să-şi poată identifica foarte rapid ţintele, aşa că e foarte important ca respectivele ţinte să iasă în evidenţă. Dar pe măsură ce nivelurile au devenit din ce în ce mai detaliate, jucătorii nu mai pot fi deosebiţi chiar atât de uşor de mediul înconjurător. Acest lucru îngreunează ţintirea şi poate face diferenţa între viaţă şi moarte.

Ceaţa „atmosferică” (‘haze’) este una dintre soluţiile noastre pentru această problemă. Ea reduce impactul vizual pentru zonele îndepărate din niveluri, iar când este folosită o cantitate corespunzătoare pe hartă, jucătorii sunt mult mai bine evidenţiaţi:

Găseşte teroristul, apoi du cursorul mouse-ului deasupra imaginii pentru a adăuga ceaţă.

Ai văzut ambii terorişti?

În actualizarea de azi am modificat nivelurile de ceaţă pe de_train, ajustările având rolul de a balansa nevoia de a distinge jucătorii la distanţe mari cu identificarea lor mai uşoară faţă de mediul înconjurător. Vom păstra de_train ca hartă implicită pentru a obţine mai multe date care să ne ajute să măsurăm impactul acestei schimbări.

Este adevărat că eliminarea ceţii ar permite lunetiştilor să vadă mai clar ţintele aflate la o distanţă foarte mare. Însă în afara acestei situaţii specifice, eliminarea ei definitivă ar îngreuna găsirea ţintelor pentru marea majoritate a jucătorilor. Aşa că deşi pare ilogic, un pic de ceaţă te poate ajuta să vezi mult mai clar.

Să înceapă turneele!

A venit momentul să înceapă turneele de Counter-Strike. Primul pe listă e LAN Playoff-ul Sezonului 10 ESEA şi Intel Extreme Masters Championship, de săptămâna viitoare. De asemenea, în acest weekend vor fi transmise o serie de meciuri pentru Counter-Strike 1.6 şi Counter-Strike: Source. Puteţi găsi programul complet pe site-ul ESEA.

Partidele pot fi urmărite pe canalul principal ESEA de pe Twitch TV.

Cu favoriţii Evil Geniuses scoşi deja din cursă, aşteptăm pe Twitter pronosticurile voastre pentru câştigători.

Echipele ce se vor înfrunta în acest weekend sunt:

Counter-Strike 1.6
1. Back2Back Gaming
2. Check-Six
3. MouseSpaz
4. Ultimax Gaming
5. Black and White
6. High Rollers Gaming

Counter-Strike: Source
1. 3DMAX
2. Dynamic
3. Blight Zomblers
4. Vindicated
5. Swolepatrol
6. Just Cause Project

5000

Astăzi am primit încă 5000 de jucători în testarea beta pentru Counter-Strike: Global Offensive. Criteriile de selecţie au fost simple de această dată – am ales un grup de jucători care să reflecte toate răspunsurile din chestionar. În acest mod, toţi cei care au completat chestionarul au avut o şansă de a fi înscrişi în beta. Cei aleşi vor găsi jocul în Colecţia Steam şi vor mai primi o invitaţie cadouu pentru un prieten.

Chestionarul s-a bucurat de un foarte mare succes până acum, fiind completat de o gamă variată de jucători. Vom folosi informaţiile primite pentru următoarele etape de selecţie, pe măsură ce extindem testarea în viitorul apropiat.

Aşadar, cel mai sigur mod de vă înscrie în beta este să completaţi acest chestionar (aplicaţia Steam trebuie să fie pornită).

Experimente


Tocmai am actualizat din nou versiunea Beta de CS:GO, noua hartă implicită fiind acum Train. Întreaga listă cu schimbări poate fi citită aici.

Pe lângă schimbarea hărţii şi diversele ajustări, vom testa două schimbări în modul competitiv: truse de dezamorsare ce pot fi cumpărate şi separarea căştilor de protecţie de armura Kevlar.

Am ascultat părerile voastre despre aceste două elemente şi vrem să experimentăm cu ambele configuraţii.

Am creat un scenariu pentru testarea acestor schimbări în următoarele săptămâni, care ne va ajuta să ne dăm seama de impactul avut asupra jocului. Iar după încheierea experimentului, o să facem publice rezultatele.

Cel mai bun mod în care ne puteţi ajuta să testăm modificările e să vă jucaţi. Acest lucru va genera date de care noi avem nevoie pentru a lua decizii informate. Şi nu uitaţi să vă spuneţi părerea despre schimbări pe forumurile Steam sau pe Twitter. Noi vom compara reacţiile voastre cu informaţiile obţinute şi vom lua o decizie.

În acest weekend, dacă sunteţi înscrişi în beta – vă recomandăm să jucaţi pe de_Train. Dacă nu aţi fost încă acceptaţi în beta, completaţi acest chestionar (aplicaţia Steam trebuie pornită). La începutul săptămânii viitoare vom extinde din nou testarea, alegând jucători de pretutindeni dintre cei care au completat chestionarul.

Chestionar

Săptămâna trecută am început testarea beta pentru Counter-Strike: Global Offensive, oferind 7000 de coduri de acces jucătorilor activi de CSS şi CS 1.6. De asemenea, luni am trimis 2000 de coduri au fost trimise site-urilor create de comunităţi.

Azi facem public chestionarul nostur online. Următoarele coduri de acces vor fi trimise pe baza acestui chestionar. Dacă nu-l completaţi, n-o să primiţi niciun cod.

În următoarele luni o să alegem noi testeri din cei care au completat chestionarul. Uneori o să includem jucători experimentaţi, alteori vom prefera novici. Uneori jucători de 1.6, alteori fani CSS, sau chiar sometimes people who have played neither.

Nu există răspunsuri greşite pentru întrebările din chestionar.

Aşa că nu uitaţi să completaţi chestionarul; săptămâna viitoare vom alege noi testeri din cei care au completat chestionarul.

Mai mult, vom continua să oferim coduri de acces celor mai activi jucători de CS:GO, ca să-şi poată invita şi prietenii. Odată ce aţi obţinut un cod, nu mai rămâne decât să folosiţi funcţia de quick match şi să vă jucaţi CS:GO.

De asemenea, spre sfârşitul săptămânii vom publica analiza noastră despre schimbările pentru recul şi vom lansa o nouă actualizare.

Iar în caz că nu l-aţi văzut – puteţi completa chestionarul aici.